Nu e simplu să scrii despre nimic. Sau despre lucruri ce trebuiau să se întâmple, dar n-au mai avut loc. De fapt, nu am făcut cam nimic din ceea ce trebuia să facem noi (Cosmin şi Voicu) în Oltenia. Şi a fost bine aşa. Pentru că uneori, viaţa înseşi e mai interesantă decât orice ficţiune. Chiar şi atunci când nu faci nimic.

Nu e prea îi vine nimănui la îndemână să creadă că undeva, în judeţul Mehedinţi, într-un sat cu numele de Castranova, există o uliţă prăfoasă care se cheamă Strada Jaurilor. Că în satul Izvoarele există o cârciumioară cu o mică terasă de stuf, pe nume Electro Nemira. Fix peste drum de un stâlp în vârful căruia locuieşte o barză cu puii ei.

Pe scurt. Am dormit în cort, am făcut baie în Dunăre, am văzut finala Champions League pe un vaporaş, alături de câţiva marinari români. Ne legănam uşor, tv-ul sport prindea doar sârbii, iar generatorul de curent făcea un zgomot infernal. În Gruia am mâncat pateu cu pâine pe tricoul meu, care cu o zi înainte fusese prosop, înainte de a fi fost cu două zile în urmă ‚tricou curat’.

În timp ce ne sorbeam cafelele pe acea terasă, un domn alcoolic îşi sorbea lângă noi paharul de rom. Era ora 10 dimineaţa, iar pe stradă trecea dom’ părinte salutând în dreapta şi în stânga cu ‚Hristos s-a-nălţat’. De la masa vecină omul nostru a strigat: ‚Săru’mâna, dom’ părinte’. I s-a răspuns prompt: ‚Să trăieşti, domnule păcătos’.

În rest, Busuioc a încurcat data la care trebuia să se ţină hora. Am găsit o altă horă în alt sat, dar n-au venit lăutarii sârbi. Am mâncat mititei şi ne-am uitat la oamenii care se adunaseră, dar nu făceau nici ei nimic. Ne-am întors la Busuioc, care era deja afumat bine. Plin de simţământ, ne-a cântat la acordeon. În bucătărie, nepoata lui hidrocefalică tăia carne de berbec pe o măsuţă, în faţa unui peisaj cu un păun şi două lebede mici. Periodic, îi trăgea pe sub masă mâţei un şut însoţit de o interjecţie stranie.

Dialogul lui Busuioc cu Cosmin arăta cam aşa: „Hai,Cosmin, mâncaţi şi voi nişte pârjoale de berbec. M-am pregătit, v-am aşteptat”. „Nu pot mă Busuioc, am mâncat 5 mici acu’ juma de oră, vrei să-ţi râgâi ca să mă crezi?” „Nu, da să ştii, prieten ca mine nu găseşti. Stelă, pune carnea aia la fript. Adă paharul ăla încoa”.

Am făcut poze la copaci, la umbre, la lanuri de grâu. Am făcut poze între noi şi am râs. Am pus cortul şi apoi l-am strâns. La fel şi sacii de dormit. Am stat în maşină cu geamurile deschise şi am umblat aiurea, fără vreo ţintă. Am bântuit pe malul Dunării, am respirat spaţiul gol dintre sate. Am bătut drumuri de pământ fără să vorbim prea mult, apoi am bătut şosele. Apoi, după o vreme, ne-am întors fiecare acasă. A fost frumos. (V. Bojan)